După două zile de căutat mâncare vegană bună în Timișoara, ajung la Taste of Bali în urma a două recomandări. Mă bucură mult experiența și sper ca restaurantul să păstreze în meniu ceea ce am comandat.
Mă aflu în Timișoara de vreo trei-patru zile în acest început de octombrie (2024). Am mâncat deja atâția carbohidrați încât tânjesc după ceva nutritiv, dar fără pâine și paste. Am marele noroc să primesc aceeași recomandare de la două persoane de la festivalul LA PAS, pentru care am venit, dar la care opțiunile vegane sunt extrem de limitate. Așa ajung la Taste of Bali.
Sâmbătă, pe la ora 1, când intru eu în local, e aproape gol. Doar o masă ocupată în a doua dintre cele două camere, așa că aleg să stau în prima, cea cu barul. Vreau să mă concentrez pe mâncare și pe luat de notițe, dar destinul are altceva pregătit pentru mine.
Găsesc pe masă un mic meniu separat de cel afișat afară și prin QR code. Aflu de la chelner că este un meniu de test, încercat doar 2-3 weekenduri la rând, ca să vadă dacă merită incluse în meniul definitiv. Acest meniu temporar este compus din 3 feluri cu tempeh. Da! De asta am venit. Le citesc și îmi e greu să mă decid între primele două opțiuni, ambele cu doi ardei iuți în dreptul lor, dar cu ingrediente atât de spectaculoase încât nu mă pot abține, deși nu mânânc picant. Aleg curry cu tempeh, fasole verde și ciuperci, într-un sos javanez cu lapte de cocos, galangal, ghimbir, un fel de nuci specifice (candle-nut), turmeric, tamarind, lemongrass, șalotă (ceapă franțuzească), usturoi, ardei iute cayenne și chilli. Ca să temperez din iuțeală, comand și un orez, plus ceai de ghimbir și portocale. În timp ce aștept, observ detaliile.
Minimalism, îmbinat cu tradiție
Localul se caracterizează printr-un decor curat, cu tonuri de alb, gri, negru și lemn și câteva tușe de culoare care să-ți amintească de specificul indonezian. Pereții sunt complet albi, iar cel în spatele meu este din cărămidă aparentă. Pe peretele opus, chiar la intrarea în local, este amplasat barul elegant, confecționat din șipci de lemn. Pe partea lui din față, au montat un panou negru mare, probabil metalic, în care este decupat numele restaurantului: Taste of Bali.
Fix în fața mea, stă agățată pe perete o mască tradițională impunătoare, peste un covor roșu cu modele aurii. În colțul din stânga lor, li se alătură un raft în același specific. Este singura pată de culoare, care completează fantastic decorul minimalist. Plus verdele plantei naturale de lângă, care pare însă să sufere puțin din lipsă de soare.
Dar să trecem la mâncare
Primesc întâi ceaiul, iar după nici 5 minute vine și mâncarea. Întâi de toate, admir și fac poze. Farfuria cu curry este albă, simplă, iar astfel scoate în evidență culoarea vibrantă a sosului și a ingredientelor. Aduce varietate farfuria cu model pe care stă orezul, cu un moț de ceapă deshidratată pe deasupra. Gata, este timpul de mâncat.
Iau întâi de toate un pătrățel de tempeh. Are o textură fermă, este bine închegat, mult mai adunat decât reușesc eu să-l fac acasă. Ca gust, predomină însă sosul, din care a împrumutat arome. Încerc să izolez gustul de tempeh, insistând cu o bucățică pe care o țin îndelung în gură. Dar aroma de ciupercă este abia perceptibilă, spre deosebire de ceea ce obțin eu prin fermentare. Aflu abia mai târziu de la proprietar că au marinat în zeamă de lămâie bucățile de tempeh, întocmai ca să elimine gustul pe care se pare că cei mai mulți oameni nu îl agrează. Păcat, căci pe mine întocmai asta mă fascinează la acest ingredient, gustul intens, pe lângă valoarea nutrițională fantastică. Dar pot să înțeleg raționamentul alegerii lor.
Spuneam de sos: cu o culoare galbenă vibrantă, este suficient de domol în iuțeală încât să pot simți și alte arome. Lemongrassul este fără îndoială prezent, iar două bucăți mici de anason îmi indică faptul că a fost și acest ingredient folosit în sos, deși aș fi preferat să fie eliminat la servire.
În combinație cu sosul pregnant și orezul simplu, fiert corespunzător, tempeh-ul strălucește. Completează fasolea verde, gătită potrivit, astfel încât să rămână ușor crocantă. Iar ciupercile plusează cu un gust intens și o textură care înlocuiește destul de bine carnea.
Nu știu dacă mă înșel sau nu, dar cred că identific câțiva germeni fragili prin sosul de curry. Aroma lor este aproape inexistentă fiind probabil din semințe cu gust mai neutru, dar mă bucură să știu că cineva se preocupă și de valoarea nutrițională a produselor servite.
Mai mult decât o afacere culinară
Dincolo de mâncarea de înaltă calitate, Taste of Bali înseamnă și o interacțiune tare plăcută și sinceră cu chelnerul și proprietarii localului, un român și o indoneziană. Proprietarul încearcă să afle de la clienți cum li se pare mâncarea. Îi mărtrurisesc că sunt recunoscătoare pentru ce am primit și întreb de ce este atât de grea decizia de a păstra felurile vegane cu tempeh.
Aflu astfel că sunt nevoiți să cumpere tempeh, ca să poată respecta legea, care le interzice să vândă a doua zi mâncarea produsă azi. Iar cum tempeh are nevoie de un proces de fermentare de vreo 48 de ore a boabelor de soia sau a altor leguminoase, un restaurant care ar vrea să și-l producă singur ar avea nevoie de o linie de producție separată. Iar tempeh la borcan este mai scump decât carnea, așa că mâncarea vegană devine mai scumpă decât cea omnivoră, într-un mod revoltător. Tot el îmi spune cum în Indonezia tempeh-ul este mâncarea săracilor, a celor care nici măcar pui nu-și permit. Și iată cum îmi amintesc, cu amărăciune și indignare, cât de nedrept este sistemul alimentar din prezent.
Cât am stat eu la Taste of Bali, restaurantul s-a cam umplut. Un cuplu a venit special pentru tempeh, apoi un domn de la o masă alăturată s-a lăsat convins de cuvintele mele de laudă și a comandat același curry. M-am bucurat să aud că este cerut și sper, pentru bucuria timișorenilor și a vizitatorilor vegani, să decidă să păstreze cele 3 feluri în meniul à la carte.