Despre Green House aflasem dintr-o postare de pe pagina Asociației Mai bine, din Iași. Faptul că au selectat acest restaurant ca model de bune practici într-ale bucătăritului m-a determinat să-l pun printre primele pe listă. Așa am aflat pe papilele mele că eventualele practici sustenabile nu se reflectă musai în gustul din farfurie.
Cu niște așteptări cât casa, intru în Green House într-o zi ploioasă. Spre surprinderea mea, localul este atât de plin încât abia mai găsesc loc. Mă prind rapid de ce. O parte dintre speakerii conferinței despre descreștere de la Parlamentul European, la care am fost și eu, au venit aici pentru cină. Cel puțin 25 de oameni și o gălăgie pe măsură, dar nu am de ales.
După ce mă avertizează că timpul de așteptare este cam mare, chelnerul mă poftește întâi la o masă mică, cu scăunele fără spătar, poziționată fix lângă ușa de la intrare. Mă așez, dar îmi dau seama că nu am nicio șansă să observ detalii și să iau notițe în tihnă. Așa că îl rog să mă mute pe canapea, după un colț, de unde cuprind cu privirea întreg spațiul. Mai bine.
Oare cât de grea va fi alegerea?
Primesc meniul. Coperte din ceva piele, sper eu, de origine non-animală. Caut experiențe culinare care sa îmi facă cu ochiul. Combinații de ingrediente care sa imi indice de la prima citire creativitatea, să îmi facă alegerea dificilă. Din denumiri, însă, nimic spectaculos. Mă năpădește o ușoară dezamăgire. Dar cine știe, poate se repeta experiența restaurantului maghiar care m-a surprins mai degrabă prin gust decât prin creativitate.
Aleg o shakshuka cu tofu și la desert tiramisu, apoi mă pun pe așteptat. Între timp, observ detaliile din local. Design simplu, minimalist, verde. Canapele și scaune verzi, verde pe pereți. Plantele par prea trase la indigo ca să fie naturale. Ating o frunză. Plastic. Vreo 60 de plante din plastic. De asta i-au zis oare Green House?
Sper ca mâncarea să-i salveze renumele
Felul principal ajunge mai repede decât mă așteptam. Gust din tofu. O textura fină, elastică, dar cu un foarte ușor gust de nigari, adică puțin amar. Din păcate, nemarinat, este cam fad. Tocănița din ceapă și roșii ar trebui să-i vină în completare, mi-am spus. Gust întâi din sosul roșu, apoi le combin cu tofu și ajung la concluzia că ar fi prins bine niște extra condimente. Smântâna fermentată mai ridică însă preparatul, răcorind ușor simțurile. Aș mai cere niște pâine prăjită pe lângă cea primită, dacă chelnerul nu ar fi deja depășit de situație.
Odată terminată shakshuka, observ farfuria. Superbă. Un negru care pare mat, dar care strălucește în lumină. Stilul minimalist este preferatul meu, căci pune în evidență mâncarea.
Într-o farfurie similară primesc la scurt timp și desertul. Arată minunat! Doar că, după câteva înghițituri, îmi dau seama că-mi va fi greu spre imposibil să-l termin. Asta pentru că cel mai probabil este raw, iar deserturile raw mie-mi provoacă greață. Combinația de caju cu caju și iar caju e prea grasă pentru mine.
Oare m-aș reîntoarce?
Per total, aș zice că experiența la Green House a fost mai degrabă mediocră. Poate au contribuit gălăgia și faptul că nu se auzea prea bine nici frumoasa muzică de jazz din fundal. Dar ca gust și amenajare, nu m-au convins. Dacă aș mai trece prin Bruxelles, clar n-ar mai ajunge sus pe listă, dar le-aș mai da o șansă cândva.
