Drumul din centrul Timișoarei până la Green Aware nu e tocmai plăcut. Un bulevard circulat, cu câte două benzi, și o vreme mult prea călduroasă pentru mijloc de octombrie. Este ora două și mă gândesc să merg întâi în parcul de lângă, să schițez recenzia pentru restaurantul anterior. Dar parcă am simțit ceva de mi-am zis să verific înainte programul.

Jaluzeaua rulantă e pe jumătate coborâtă, iar pe ușa deschisă stă agățat semnul “Sorry, we’re closed”. Înăuntru – nimeni. Arunc o privire pe ambele ferestre și probabil cineva vede că dau târcoale. După șorț, pare chiar bucătarul, care mă informează că au închis mai repede, căci merg la un festival. Este chiar festivalul pentru care am venit până în Timișoara, dar tot îmi exprim regretul că nu pot trăi experiența din restaurant. Când aude că nici nu vreau să iau la pachet, nici nu pot reveni luni și că am și străbătut orașul pentru ei, bucătarul mă poftește înăuntru și îmi oferă o porție din meniul zilei. După ce mă asigur că nu încurc pregătirile, accept bucuroasă ciorba lor de “burtă” (pleurotus).

Un design interior luminos și primitor

În interior, o singură masă de 4 persoane mai este la locul ei. Scaunele din lemn vopsite în alb, cu pernuțe verzi, stau aliniate la perete. Desenele de pe pereți te informează ce fel de mâncare vei găsi aici: hrană vegană, sănătoasă. 

Îmi aduce supa tot bucătarul, care imediat după aranjează ceva în cutii, în camera de lângă. Simt că sunt în plus, dar încerc să mă concentrez pe supă.

E o cirobă regulamentară din legume și smântână probabil de caju, cu fâșii de ciuperci pleurotus. Pentru că se prepară similar celei de burtă, se numește chiar așa în meniu, pentru a evoca un gust deja cunoscut și a ajunge mai ușor la necunoscători.

Înainte de a mânca, observ tacâmurile. Au o forma superbă și par din cupru. Aflu abia mai târziu că sunt o imitație de cupru, însă asta nu le ia din frumusețe.

Prevenirea risipei alimentare, prioritară

Gust. Spre deosebire de alte ciorbe de pleurotus mâncate de mine, cea de la Green Aware e ceva mai consistentă. Are morcov răzuit, ardei roșu tăiat cubulețe și probabil și ceapă, ceea ce apreciez, căci asociez păstrarea legumelor cu mai puțină risipă. În mod normal, la o astfel de ciorbă, legumele se fierb pentru a da aromă supei, apoi se scot.

Într-un coșuleț, lângă farfurie, sunt 5 pâinici. 2 din făină albă și trei din făină integrală. La cât sunt de mici, mă aștept să nu fie prea crescute. Însă mă înșel. Cea albă este pufoasă în interior și cu o coajă rumenită potrivit.

O interacțiune surpriză extrem de plăcută

Nu apuc să termin când o tânără se uită spre restaurantul cu draperia încă trasă. Intră și o întreabă pe proprietară dacă poate mânca la ei. Aceasta îi răspunde că doar dacă nu mă deranjează pe mine, căci e singura masă disponibilă.

Evident că nu mă deranjează, chiar mă bucură. Mă simt mai puțin stânjenită să nu fiu singura intrusă. Își ia și Luiza aceeași ciorbă și între noi se leagă o conversație tare plăcută. Aflăm că amândouă am studiat jurnalism și că avem multe preocupări comune. Vorbim despre jurnalism, intoleranțe alimentare, mucegaiul din casele vechi și repulsia față de industria organizării de evenimente. Nu ne mai dăm plecate, dar proprietara ne asigură că e ok.

Încă o gustare și ceva dulce

Comandăm și desert, dar înainte de asta, suntem servite și cu niște felii de brânză de caju, la grill. O crustă aromată și un interior fin, cu gust de brânză vegană fermentată. Vine și desertul, unul simplu și răcoritor: măr la cuptor, rece, cu ciocolată de deasupra. O combinație pe cât de simplă pe atât de bună. Prețul, 6 lei, mă surprinde.

Plecăm mai târziu de 3 și jumătate, ora până la care e de obicei deschis Green Aware. Pe seară, am avut ocazia să mai mănânc o dată de la ei, în cadrul festivalului menționat, LA PAS. Din nefericire, prinsă în interacțiunile cu oameni dragi mie și în discuții, am uitat cu desăvârșire să pozez mâncarea.

Opțiuni limitate, dar decente

Am ales pizza și aș îndrăzni să afirm că este una dintre cele mai bune pizza vegane de până acum.  Un blat de pizza napoletană adevărată, din făină bio, crescut frumos pe margini și crocant. Brânza este făcută de ei, din caju, și se topește frumos pe blat, îmbinându-se cu celelalte elemente. Ca topping, roșiile naturale se combină excelent cu hribii care dau gustul specific. Deasupra, am de ales între ruccola și busuioc și merg pe prima variantă. Îmi place suficient de mult încât să cred că a doua zi tot asta voi mânca. 

Dar mă înșel, căci duminică aleg un bol vegan cu salată de vinete, brânză, chiftele de năut, salată și pâine. Aparent clasic, are câteva elemente care-l diferențiază. Salata de vinete conține morcov și gogoșari cubulețe și se potrivește de minune cu pâinica proaspătă, după care tânjesc, căci o termin cam repede. Brânza rumenită, aceeași încercată în restaurant, este așa gustoasă și ușoară că aș putea-o mânca în cantități generoase. Salata este diversă, conține kale și alte frunze fragede, dar mi-ar fi plăcut să simt prin ea niște semințe coapte și poate și un dressing mai dens și mai dulce-acrișor (sosul de rodie ar fi complementat splendid). Cu chiftelele din năut sau linte m-am chinuit nițel, căci erau cam dense și seci, rămâneau în gât. O singură dată mi-a plăcut falafelul, la un restaurant din București în care au reușit să le facă pufoase.

Prețuri rezonabile în raport cu calitatea

Prețurile de la festival sunt ceva mai mari decât în restaurant, ceea ce pot înțelege. Însă meniurile săptămânale mi s-au părut super accesibile – 42 de lei cel mare și 32 de lei cel mic, 17 lei supa zilei, 32 de lei felul principal, 8 lei desertul. Mă bucur că există și că reușesc să rămână pe o piață dominată de restaurante omnivore.