Iată-mă din nou în Budapesta în martie 2024, în drum spre centrul de training al Fundației Civil College, aflat la 75 de kilometri de capitala Ungariei. Ajunsă la ora 9 dimineața, într-o sâmbătă, poposesc la o micuță cafenea din apropierea gării, în așteptarea orei 12, ora de deschidere a restaurantului vegan pe care l-am identificat încă de acasă.
Szabad Bistró Új Hely este în drumul către stația internațională de autobuze de unde voi pleca mai departe spre Kunbábony. Este amplasat la intersecția a două străduțe lăturalnice. Ușa de la intrare mă anunță că restaurantul este la demisol. Dacă nu ar fi așa frig, aș sta probabil la una dintre cele două mese care ocupă un loc de parcare pe stradă.
Îmbinare eclectică de stiluri și stări
Intru și întâi de toate îmi sare în evidență muzica rap, stilul underground al locului și relaxarea chelnerilor. Locul aduce a fostă cramă, cu geamuri metalice mari, străjuite de plante naturale, cu cărămidă pe jumătate din tavanul curbat și cu var alb pe cealaltă jumătate. Pe pereți, încă se vede pe alocuri cărămida, iar pe deasupra sunt agățate tablouri abstracte, cu diverse forme geometrice. De la depărtare, romburile, cercurile și hexagoanele par țesute, dar de aproape se observă că sunt formate din linii subțiri pictate, negre și aurii.
Mobilierul este unul comun, cu excepția scaunelor din metal de la bar, care au pe spătar un model de roată, potrivit stilului industrial. Pe exterior, barul are bucăți de lemn verzi, albe și galbene, ceea ce înveselește nițel locul. Accesul spre bucătărie se face printr-un structură despărțitoare din lemn, deasupra căreia sunt așezate niște radiouri vechi. Aici, un chelner pregătește tacâmurile și tăvile. În spatele lui, se distinge o intrare în bucătărie cam dubioasă, marcată de un material agățat de perete, galben, care pare cam soios de la distanță.
Să aflăm care sunt opțiunile
În local, sunt multe mese și destulă lume încă de la deschidere. Pe rând, după mine, intră un grup de vreo 4 persoane, apoi două cupluri, iar mai târziu un cuplu cu doi căței.
Primesc meniul și sunt instant dezamăgită. Am ales locul special pentru a gusta creveții vegani, iar acum constant că mâncarea e mai degrabă de tip fast food: câteva antreuri cu humus, cartofi încărcați cu bacon și parmezan, cârnați și creveți și mulți burgeri. Mă tentează carbonara cu bacon de orez, dar până la urmă comand o ciorbă cu tarhon și creveții pane.
Oare am făcut o alegere bună?
Vin ambele deodată, destul de repede. Ciorba arată bine, o zeamă albicioasă obținută probabil cu smântână vegetală, cu pătrunjel deasupra și lămâie lângă. Prima lingură dezvăluie numeroase legume: ciuperci felii, boabe de mazăre, jumătăți de felii de morcov și albitură, rondele de ceapă verde. Încerc să gust și mă frige. După câteva minute de așteptare, gustul acrișor al ciorbei îmi bucură papilele. Nu simt tarhonul, însă ciorba este gustoasă. O consum destul de rapid, cu gândul la creveți.
Creveții au fost aduși într-o farfurie din lut, ușor ciobită. Sunt înveliți într-un aluat super crocant, prăjiți desigur în baie de ulei, apoi presărați cu pătrunjel proaspăt. Lângă ei, stă un mic bol transparent din sticlă, cu un sos dulce-acrișor cam iute pentru mine. Mușc din preparat și analizez. Este albicios la interior, iar textura gumoasă aduce nițel a crevete real. Are și o subtilă aromă de pește, prea blândă însă pentru gustul meu. Împreună cu sosul, însă este mai mult decât satisfăcător. Aș mai comanda o porție ca să o iau la pachet, mai ales că au ambalaje de carton și șervețele reciclate, dar îmi dau seama că nu mai am timp.
Așa că cer nota, plătesc și îmi iau la revedere de la chelnerul care fredonează încet de fiecare dată când trece cu tava cu mâncare. Mâncare bună, însă nu extraordinară.
