Era încă devreme când am pornit la pas spre Liu Lin, un mic restaurant taiwanez, găsit pe Happy Cow ca fiind vegan. Intru. Doar două mese sunt ocupate. Dar numai bine ce mă așez și aud cum cineva sună și le rezervă pe celelalte pentru prânz. Am avut noroc.
Mesele de două persoane sunt pe mijloc. Nu pot spune că sunt tocmai fericită cu așezarea, căci nu pot cuprinde cu privirea tot ce se întâmplă în jur. E atât de înghesuit localul încât o altă clientă agață cu haina micul ghiveci de pe masa mea și-l dărâmă. Plăntuța aterizează pe jos, cu tot cu pământ. În timp ce aceasta se scuză, apare o tânără care îmi aduce meniul, curăță și așază totul la loc.
Meniu restrâns, dar spectaculos
Meniul încape o pagină A4, plastifiată. Dar pare că nu-i nevoie de mai mult ca să impresionezi. Îl parcurg o dată. Îl mai parcurg o dată. Mi-aș comanda cel puțin 12 dintre cele 17 feluri și n-aș zice nu ferm nici la celelalte 5 (le-aș ocoli doar pe cele cu orez, căci nu-s super fană). Pachețele de primăvară, calamari, creveți și wontons la antreu, trei feluri principale cu orez, două tipuri de noodles, trei tipuri de supe, două salate și două deserturi.
Dintre toate, mă opresc la calamari și la supa Chinese Botanical, care vine însoțită de o diversitate de toppinguri: wonton, alge, colțunași, edamame, varză chinezească, shiitake, carne de soia, tofu, ceapă verde și coriandru. Frenezie.
În timp ce aștept comanda, localul se umple. Vin încă două grupuri, care aleg să se înghesuie la mesele de afară, deși încă e destul de rece pentru luna mai.
Explozie de texturi și arome, într-o singură farfurie
Gust întâi din calamar. Sunt atât de surprinsă de textură încât caut pe site dacă pentru cei de la Liu Lin vegan înseamnă fără vietăți marine. Descopăr ce are la bază și continui să mă bucur de un fel de mâncare pe care îl apreciam tare mult când eram omnivoră. Doar că, de data aceasta, calamarul are la bază konnyaku, o rădăcină asemănătoare unui cartof, care dă calamarului vegan consistența gelatinoasă, îmbrăcată apoi de crusta aurie. Îmi place atât de mult încât îmi propun să căut konnyaku în România și să încerc să reproduc.
Dar să trecem și la supă, până nu se răcește complet. Nici nu știu de unde să încep. Peste toate, tronează un wonton rumenit bine, cu un aspect extrem de apetisant. Deasupra e încă crocant, dar partea de jos, pătrunsă de supă, dezvăluie o pastă de tofu, cu turmeric și verdeață. Îmi atrage atenția și un baton maroniu, ferm, crocant. Mușc din el și un gust de miso îmi invadează gura. Mai multe despre componență nu aș ști însă să spun. Bănuiesc că este carnea din soia, căci, pe măsură ce se frăgezește în supă, devine gumoasă. Sorb și din zeamă, iar coriandrul își face simțită prezența. Edamamele și morcovul sunt gătite potrivit, astfel încât crănțăne ușor între măsele. Ultimii pe care-i descopăr sunt colțunașii, acele dumplings din care eu una aș mânca la nesfârșit. Cei clasici sunt umpluți cu morcov, ceapă și verdeață. Dar mai e unul, sub formă de moț, ceva mai diferit: prin aluatul un pic mai gros se văd bucăți de ceapă și morcov, iar înauntru are o pastă dulceagă și cremoasă, care imită carnea tocată. Singurul meu regret este că nu știu mânca suficient de bine cu bețișoare, așa că mă lupt nițel să prind în lingură tăițeii din orez rămași pe fundul farfuriei, la final.
Verdictul? Nu am fost în nicio altă parte atât de impresionată de varietatea de arome și texturi. Este, până în la data redactării și editării, experiența mea culinară preferată. Și da, am scris asta până să ajung la desert.
Înghețata, neașteptat de cremoasă
La casă, întreb dacă pot lua înghețata la pachet, ca să nu mai țin masa ocupată în timp ce atâția alți oameni așteaptă să le vină rândul. Mi se spune că da, căci e un desert pe care nu îl fac ei, ci un furzinor belgian: Heppie Cow. Mai târziu aflu că brandul este ținut pe picioare de un singur om, care produce peste 123 de sortimente de înghețată, toate vegane. Și când spun înghețată, chiar mă refer la înghețată, iar nu la sorbet, adică fructe înghețate găsite pe post de sortimente vegane în gelateriile din București.
Eu am ales Ferero Rocker și nu regret. Înghețata este extra cremoasă, cu topping generos de ciocolată, caramel și alune. Mă bucură ambalajul de carton și mica linguriță de lemn din capac, deși sunt conștientă că nu se vor recicla. O savurez în tihnă într-un parc de lângă Liu Lin, sub razele de soare care în sfârșit își fac simțită prezența în peisajul bruxelez pe care în curând îl voi părăsi.
