La Verdo mai greu vei prinde loc fără rezervare, dacă nu vrei să stai la bar. Așa că am rezervat din timp și m-am îmbrăcat cu ce aveam mai drăguț la mine. Judecând după scaunele de afară, nu ai zice că în interior te așteaptă o experiență fine dining. 

Combinația de gresie turcoaz, lemn pal și vitraliu mă cucerește însă din prima. În interior, restaurantul este plin ochi. Deși am făcut rezervare, mi se spune că pentru o persoană doar la bar se poate. E vizibil că nu sunt prea fericită cu opțiunea, așa că sunt condusă până la urmă la o masă de două persoane, pe care trebuie să o eliberez în maximum două ore. Suficient pentru un fel principal și un desert.

Meniul este digital, așa că scanez QR code-ul așezat pe masa superbă. Mi se ia comanda de băutură, dar nu îmi doresc nimic sofisticat, așa că aleg o simplă apă tonică. În pahar, pe lângă felia de lămâie, este și un pai din inox. Iar lângă sticlă și pahar, ospătara așază încă 3 boluri de dimensiuni diferite: cel mare cu pâine, cel mediu cu ulei de măsline și cel mic cu sare. Apreciez detaliile și mă cufund în meniu.

Văzusem deja poze pe net cu faimosul lor Tartar verdō, cu salată și cartofi prăjiți. Aflu însă că tartarul e rece, fiind raw vegan, așa că merg pe recomandarea persoanei care îmi ia comanda. Iau frigărui de seitan, cu ciuperci și cartofi. Cât timp aștept, am timp să admir decorul și să mă bucur de atmosferă.

Atenția la detalii conturează atmosfera

V-am pomenit deja de masă. Combină lemnul cu plăci de ciment, într-un joc imperfect. Pe masă, șervețelele negre sunt din material textil. Abia acum am răgazul să mă uit în jur și să observ. Mesele sunt practic pe o terasă interioară, cu acoperiș de sticlă, prin care pătrunde o lumină superbă de apus de mai. Cărămida este vizibilă doar de la jumătatea peretelui în sus. Este pusă în evidență de varul alb din partea inferioară a pereților, de cadrul metalic negru, cât și de luminile calde, amplasate strategic. Stilul industrial mă încântă.

Pe pereți – plante. Iar de data aceasta, naturale. Ce bucurie! Cred că este primul local din călătoria mea până la Bruxelles care are plante adevărate. Combinația dintre cărămidă, lumini și verdeața iederei îmi dă o stare de bine, iar muzica o completează perfect.

Dulce, sărat, acrișor și umami

Pe cât de banal sună peparatul comandat, pe atât de spectaculos arată. Ca de obicei, fac întâi poze, apoi încep să gust din fiecare ingredient, separat, apoi combinat.

Cartofii de tip wedges, copți cu tot cu coajă, sunt rumeniți la exterior și fragezi la interior. Desfac o un cubuleț de seitan de pe frigăruie. Are textură de carne de porc, rumenită pe margini, dar zemoasă odată ce muști din ea. La cât de gustoasă este, sunt convinsă că a fost marinată înainte de coacere. Poate cu ceva muștar, sos de soia și multe condimente. Sosul care completează friptura este din avocado, cu un buchet generos de mentă. Tomatele roșii și galbene, alături de ceapă, se ascund sub germenii crocanți și sub salata asezonată corespunzător. Ce echilibru între dulce – sărat – acrișor și umami!

Pe măsură ce dai salata la o parte, mai descoperi elemente. Cum ar fi păstăile gătite al dente sau ciupercile shiitake aparent proaspăt culese. Răzleți găsești și mugurii de pin, semințe de dovleac, semințe de floarea soarelui și caju, toate rumenite temeinic și sărate bine de tot. Când prinzi una între măsele, își explodează papilele de fericire. 

Nu mai spun cum e când combini câte trei sau mai multe ingrediente din acest fel principal. Cert este că sunt toate gătite corect, atent echilibrate, până la completare perfectă. Am dubii că mai pot și desert, dar trebuie să încerc, măcar de curiozitate.

Un desert ușor și cremos

Aș fi ales altceva decât budincă de orez la desert, dar rubarba și recomandarea ospătarei m-au convins. Budinca este mai lichidă decât mă așteptam, ceea ce mă bucură. Laptele de cocos o face extra cremoasă, iar boabele de orez nu sunt fierte prea mult, căci încă se simt la mestecare. Așadar, are ceva textură și fără elemente ajutătoare. Observ vanilia, însă nu îi simt gustul. Aș fi vrut mai multă aromă și dulceață. 

Dar sigur o vor completa de minune compotul verzuliu de rubarbă, precum și crumble-ul de pesmet, nuci și migdale coapte, cu zahăr și sare. Într-adevăr, se echilibrează. Însă aș fi vrut un compot ceva mai dulce și clar mult mai mult crumble. Însă, per total, fiind foarte ușor și moderat ca gust, a intrat bine după un fel principal așa consistent. 

Elementele unui fine dining, bifate

Mă declar pe deplin satisfăcută. Decor curat, dar de mare impact, mâncare cu adevărat savuroasă, servire ireproșabilă și recomandări excelente, detalii care fac diferența între o cină în oraș și o experiență fine dining.

Mă uit la ceas. Credeam că voi avea timp berechet și mă trezesc că s-au scurs aproape două ore, tot admirând, gustând și luând notițe. Cer nota, plătesc, mulțumesc pentru toată experiența și pornesc levitând la vale, cu un stomac cam plin, dar cu un zâmbet larg pe față.