Vă povesteam în recenzia trecută că am trecut prin Budapesta în martie 2024, în drum spre centrul de traininguri al Fundației Civil College, aflat la 75 de kilometri de capitala Ungariei. Acum, la întoarcere, după o săptămână de mâncare vegană de casă sănătoasă, dar cam repetitivă, îmi doresc ceva inedit. Aleg să mă îndrept spre Vegazzi Speciality Pizzeria din Budapesta, fascinată de ingrediente și de poze.

Ajung cu 5 minute înainte de ora deschiderii și mă învârt nițel pe străzile din jur să treacă timpul. Intru la 12 fix, iar la nici două minute după mine intră un grup vreo 10 femei, pentru care chelnerul e nevoit să unească niște mese. Le urmează un cuplu cu copil mic și o doamnă cu o fetiță de vreo 7-8 ani. Așa devreme și deja atât de plin – semn bun, gândesc.

Le-aș încerca pe toate, dar știu deja ce vreau

Atunci când am ales localul, am consultat și meniul. Așa că știu deja ce sortiment vreau și comand înaintea tuturor. Pizza barbeque, cu sos din cafea afumată cu hickory, ciuperci marinate în sos barbeque, chimichurri, portocală uscată, ciocolată neagră, whiskey și ulei de măsline. Sar în sus de bucurie doar la citirea ingredientelor. Comand, dar păstrez meniul, pentru o eventuală comandă la pachet. 

În așteptarea deliciului, observ elementele de decor. Barul din metal negru, perforat, lasă să se vadă ce este în spatele lui. Pe peretele din fața mea, gresia albă face contrast frumos cu rosturile negre. Cuptorul de pizza principal este vizibil încă de la intrare. Impunător, este și el tot alb, cu horn negru. În dreapta lui, stau alte câteva cuptoare electrice. Pata de culoare este asigurată de ramele turcoaz de la geamurile înalte, precum și de canapelele portocalii cu suport turcoaz. Pe pereți, stau atârnate poze cu pizza.

Comanda vine mai repede decât mă așteptam

Nici nu apuc să analizez totul în jur căci chelnerul îmi și aduce farfuria cu pizza. Arată impresionant, cu portocalele uscate înfipte perpendicular, dând înălțime preparatului. Încă de la prima mușcătură, gustul de barbeque îți explodează în gură. Inițial le-am confundat cu niște roșii uscate, dar mi-am dat seama că sunt de fapt ciupercile marinate. Au textura fermă, dar gustul este acoperit aproape complet de sosul acrișor.

Observ că este mult aluat super pufos pe margine, iar toppingul – doar în mijloc. Încerc să combin, ca să nu ajung să mănânc aluat gol, deși este și el extrem de gustos. Ciocolata vine ca o surpriza neașteptată. Combinată cu portocalele uscate, conferă preparatului un aer inedit, prin gustul potrivit de dulce și textura crocantă. Sosul chimichurri echilibrează prin prospețimea sa: simt pătrunjelul tăiat mărunt, usturoiul și ceapa roșie tăiată mărunt. Este ceva cremos pe blat și presupun că este vorba despre whisky-ul identificat în meniu.

După trei felii din cele patru, mă simt deja aproape plină, probabil și din cauza pauzelor de luat notițe. Înghesui însă și ultima felie, cu gândul că n-aș putea abandona așa minunăție pe farfurie. Îmi notez că este cea mai spectaculoasă și gustoasă pizza mâncată vreodată.

Și asta nu este tot: trag cu ochiul la vecini

Chelnerul îmi ia farfuria și mă întreabă dacă mai doresc ceva. Deși inițial mă gândeam să iau o pizza la pachet, mă decid în ultimul moment să comand unicul desert pe care îl au.

În timp ce aștept, observ bucătarii. Ambii cu tunici gri închis, închise oblic la gât. Aduc ingredientele proapete din spate, dar le pun pe blat în față, în văzul tuturor. Chelnerul duce la masa de lângă mine o pizza cu mult verde și una complet roșie. Le identific în meniu: prima are cremă de mazăre cu mentă, spanac, varză de bruxelles coaptă și germeni de mazăre, iar cea de-a doua conține sos de roșii, smântână fermentată cu usturoi și roșii uscate. Clar aș gusta din toate. Dar să trecem la desert.

Pizza a ridicat mult așteptările, iar desertul…

Tarta cu lâmâie și sos de zmeură arată drăguț pe farfurie. Gust elementele pe rând, ca să identific mai bine aromele. Crema tartei are un gust cam înecăcios și nu reușesc să identific de ce. Poate au folosit un tofu cu un gust pregnant? Blatul simplu, subțire, este neutru ca gust. Sosul acrișor de zmeură nu are strecurate semințele, dar este gustos. Celălalt sos alb este o frișcă răcoritoare și foarte puțin dulce, care te surprinde cu niște fulgi de sare. Un alt element crocant sunt alunele de pădure sfărâmate de pe deasupra. Dacă le guști împreună, desertul începe să aibă sens și pare chiar bun. După atâta mâncare, mă chinui să termin.

Oamenii continuă să vină, iar cuptorul de pizza e constant în acțiune. Încă un cuplu și un alt cuplu cu un bebeluș. Eu achit nota la bar și plec burdușită spre gară.