Este deja a doua zi petrecută în Viena, în timpul vacanței de Crăciun din 2025. După o primă zi destul de reușită din punct de vedere culinar, colindăm mai multe restaurante, dintre care două închise, dar nemarcate pe Google Maps ca atare. Apare un pic de frustrare combinată cu nerăbdarea foamei care ne dă târcoale. Însă în cele din urmă, găsim ceva chiar decent.

Localului îi spune Cafe 7Stern. Îl găsesc la o căutare de localuri activiste, nu musai vegane. Aflu că este doar vegetarian, dar fiind aproape și fiind foarte frig afară, intrăm. Locul este chiar frumos amenajat: cu plante care inundă pereții exteriori din sticlă, cu lumină difuză care creează o atmosferă plăcută și mese așezate intim, la distanță unele de altele.

Ingrediente simple, cu arome profunde, la Cafe 7Stern

Îmi place localul, dar în meniu opțiunile vegane sunt puține spre deloc. Însă atitudinea binevoitoare a chelnerei care se întristează când vede că ne uităm deja pe telefon la alte localuri în zonă este cea care ne determină să rămânem. Se angajează să adauge extra toppinguri pe ceva ce au în meniu și despre care aflăm abia când ajunge că este un fel de pizza cu blat subțire.

Preparatul este simplu: o foaie de aluat, niște pesto de busuioc, dovlecei, roșii, dovleac. Însă gustul ne arată ce înseamnă să folosești ingrediente de calitate. Legumele se completează bine unele pe celelalte, blatul e crocant, iar pesto-ul le leagă armonios pe toate. Nu aveam așteptări prea mari, dar ne-a surprins plăcut, așa că încercăm și desert.

Comandăm o felie de tartă cu fructe de pădure și ciocolată, singura vegană din vitrină. Este bună, dar nu uau. Cocosul o face mult prea seacă pentru gustul meu, iar stratul de ciocolată este prea subțire ca să compenseze. Însă combinația de dulce-acrișor o semi-salvează.

Cu aceste două gustări ne-am amăgit nițel foamea, până la următoarea oprire. 4.5 stele din 5, căci au cam puține opțiuni vegane.

Lin’s Veggie Dumplin’, varietate e puțin spus

Meniul de la Lin’s ne face decizia dificilă. Am gusta din toate câte puțin. Noroc că au și opțiunea de combo cu 5 feluri de colțunași (dumplings), pentru curioși. Vin rapid și le dăm gata la fel de rapid, uitând să facem poze. Delicate este adjectivul care le-ar caracteriza pe toate, atât ca textură, cât și ca gust. Aș fi preferat ceva mai intens la nivel de arome, dar nu mă plâng, căci a fost un antreu colorat și variat.

Știam încă de când am intrat că vom comanda supe la felul principal. După câteva zile de mâncare uscată, nevoia de ceva lichid este acută. Luăm ramen cu tempeh și goji, respectiv curry ramen cu colțunași prăjiți, broccoli și ananas.

Ramen cu tempeh și curry raman – care o fi mai bun?

La nivel de arome, curry ramen câștigă. Însă este destul de picant pentru mine, așa că mă pot bucura destul de puțin de combinația asta desăvârșită. Simți cum supa cremoasă te unge pe interior, înainte să te încingă, ceea ce pentru o zi de iarnă așa friguroasă nu-i chiar rău nici măcar pentru mine. 

Dulceața fructată a ananasului aduce o notă surprinzătoare la nivel de gust, iar crocănțeala broccoli-ului și a caju-ului prăjit completează la nivel de textură. Colțunașii prăjiți sunt clar mai buni decât cei la abur de la antreu, chiar dacă pe parcurs se frăgezesc. 

E o adevărată plăcere să privești această farfurie, cu un contrast așa de clar între culori: galben, verde, maro, picățele negre de la susan și linii roșii subțiri, de la șofran. Este și sățioasă pe deasupra, datorită porției generoase de tăiței din făină de grâu.

Cine altcineva mai adoră tempeh?

Când am comandat, credeam că ramenul cu tempeh va fi vedeta, dar nu a fost chiar așa. Cu toate astea, nu-i nici el de lepădat. Ba chiar aș fi super fericită dacă aș găsi așa ceva la vreun restaurant din România.

Supa este clară, mai puțin aromată, mai tradițională. Tăițeii din orez împart farfuria cu o mână generoasă de varză chinezească. Trei felii de tempeh crocant stau pe un băț de frigărui, deasupra supei. Mă bucur că l-au pus așa, ca să nu se înmoaie, chiar dacă au o textură prea uscată dacă-i încerci separat.

Când gust din supă, mă întreb ce sunt acele bucățele roșiatice și dulci. Uitasem că am citit goji în meniu. Odată hidratate, nu mai seamănă deloc ca textură cu goji-ul de-acasă, din mixul meu cu cereale. Mi se pare o alegere interesantă, care înveselește preparatul.

Nu reușim să terminăm, așa că tăițeii din orez, împreună cu niște supă, sfârșesc a doua zi într-o rețetă un pic ciudată, dar super gustoasă, de paste cu brânzeturi și cârnăciori vegani. Lin’s Veggie Dumplin’ primește 4.5 stele din 5, pentru că servirea și amenajarea nu sunt musai punctul forte.

Schwein, un ultim popas în Viena, memorabil

Un alt local pe care l-aș mai vizita este unul ovo-lacto-vegetarian, cu opțiuni vegane. Și ce opțiuni vegane! Un pic mai gourmet aranjate-n farfurie, iar locul ceva mai hipsterish. Ce m-a dat gata încă de la intrare – decorurile din vazele de pe masă – fel de fel de legume.

Nimerim la masa cu fenicul și abia mă abțin să nu rod din el. Este de departe salata mea preferată. La masa vecină, decorul este o sfeclă, iar la o masă lungă de 10 persoane, au tot felul de legume pe mijloc, inclusiv un dovleac. Gândul că-i o idee mișto se combină cu speranța anti-risipă că respectivele legume vor ajunge la gătit, chiar de au fost decor.

Parcurgem meniul și ne decidem la un antreu de anghinare prăjită, plus o porție de bao buns. Ospătara ne ajută să alegem și al doilea fel principal, atunci când ne asigură că chiftelele cu sos de roșii sunt făcute de ei, nu versiuni cumpărate din supermarket.

Când antreul devine o experiență interactivă

Este prima dată când mănânc anghinare prăjită și sunt surprinsă de cât de bună este. Au presărat-o cu parmezan vegan, ceea ce o face extrem de gustoasă. Totuși, după jumătate de porție, devine cam grea, fiindcă are mult ulei. De aceea, cred că ar fi mers mai bine un sos mai puțin gras decât maioneza pe care au adus-o. Poate chiar niște murături.

Nu dăm gata anghinarea că vine și porția de bao buns. Este prima dată când le văd servite nemontate: avem pe o farfurie două chifle pufoase, iar pe altă farfurie – două felii groase de tofu cu sos de soia, varză roșie crocantă, fâșii de castraveți marinați și sos dens de arahide. Astfel, ne putem pune fiecare cât sos preferăm și ne putem implica în plating. 

Cu toate ingredientele adăugate, preparatul este bun, dar nu extraordinar. Ce-l face interesant este că-l putem combina cu anghinare prăjită, pe post de cartofi prăjiți.

La ce te poți aștepta de la niște chiftele

După ceva timp, vin și chiftelele. Arată mult mai bine decât mă așteptam. Mari, crocante, pe un pat de sos de roșii, cu două felii de pâine alături. Într-o farfurie alăturată, avem spanac, cu același parmezan vegan gustos peste. 

Interiorul roșu al chiftelei ne dezvăluie că au fost făcute cu sfeclă și quinoa. Iese în evidență contrastul dintre textura crocantă de pe exterior și cea moale la interior. Destul de bun, însă eu una aș fi preferat chiftele mai mici, pentru o extra crocănțeală. 

Merg bine de tot cu sosul și pâinea prăjită, iar salata completează cu niște arome subtile.

Iar pentru că suntem plăcut impresionați de tot ce am mâncat, decidem să comandăm și desert, de îndată ce aflăm că ce au adus la o masă de lângă este vegan. 

Pregătiți pentru cel mai bun desert mâncat din călătorie?

Ștrudel de mere, cu sos. La prima audiție, nimic spectaculos. Însă de la prima gură ne dăm seama că este cel mai bun ștrudel mâncat vreodată. 

Foile se combină cu umplutura de măr grișată, sosul de vanilie de pe deasupra este demențial, iar gemul de zmeură aduce o notă de prospețime acrișoară. 

Greu de descris în cuvinte, dar atât de bun că sigur mă va determina să mai opresc o dată pe la ei când voi mai ajunge în Viena. Și sigur iau și la pachet data viitoare.

Gustul, decorul și servirea mă determină să spun că Schwein merită 5 puncte din 5.