Oscar Pizza: e nevoie de mai mult decât un blat bun pentru o experiență faină

În căutarea unei pizzerii vegane mai stilate decât Pizzis and Cream, iată-mă ajunsă la Oscar Pizza din Viena.

Din afară, arată ca un fast food comun, cu meniul expus pe pereții exteriori, folosind o combinație cam țipătoare de fundal negru, scris alb și titluri galbene. 

În fața localului, au amenajat o terasă pe stradă, cât un loc de parcare. Au pus podele din lemn și un gărduleț cu aspect ieftin, mese negre cu un singur picior și scaune cu țesătură din plastic. Șase ghivece cu flori stau agățate de gard și mai înfrumusețează peisajul.

Așteptări prea mari, interacțiune neplăcută

Prima dezamăgire și-a făcut simțită prezența încă de la ușă. Deși pe Happy Cow localul apare ca fiind vegan, pe lista de pizza au mai multe opțiuni cu produse de origine animală. Totuși, există opțiuni plant based atât pentru pizza (20 din 50), cât și pentru paste (4 din 10), wrapuri, burgeri și alte preparate vegane în meniu, precum kebab, falafel și hummus.

Intru, încercând să mă decid dacă vreau să stau înăuntru sau afară. Decizia vine imediat, în urma primei interacțiuni cu cei aflați înăuntru. Unul dintre cei doi bărbați m-a luat la mișto că cică nu ar deloc vorbi engleză, celălalt a râs și l-a apostrofat pentru această glumă. Bucătăria este deschisă, iar din boxe răsună muzică turcească la un volum deranjant. Comand o pizza mediteraneană și ies pe terasă.

Îmi pun speranțele în pizza comandată

Pizza vine destul de rapid și arată decent. Blatul este pufos pe margini și gustos, însă cașcavalul ras pe care la-au folosit este unul de duzină, cu prea mult ulei și probabil fără vreo valoare nutrițională. Dau la o parte rondelele de jalapenos, ca să mă pot bucura de capere, anghinare și măsline fără să îmi ia gura foc. Per total, e cam sărat, ceea ce poate era de așteptat din combinația de măsline, capere și cașcaval. 

Îmi propun să iau și la pachet, dar până la urmă reușesc să mănânc tot acolo. O experiență pe care nu aș repeta-o, chiar dacă aș fi curioasă și de alte sortimente.