Mă învârt puțin pe străduțe până găsesc restaurantul Pepper and Ginny din Viena. E ascuns într-un gang liniștit, în care, dacă nu știi, nu îți vine să intri din strada principală. 

Afară, sunt 3 mese cu oameni, veniți la brunch. Termenul de înscriere trecuse când m-am decis eu să vin, dar am zis să îmi încerc norocul. Intru și întreb dacă pot sta. Mă informează  că trebuia rezervare pentru brunch, dar mă poate servi normal dacă pot aștepta vreo 10 minute. Normal că pot. Se răzgândește însă rapid, îmi spune că mai are mâncare, așa că dacă vreau brunch și eu, se poate. Îmi prezintă meniul de două ori, dar mă pierde la scrambled tofu. Aleg sa merg pe varianta clasică a meniului.

Atmosferă intimă, ca într-o cămară cu produse

Mă așez la o masă înaltă, în singura cămăruță în care se poate mânca în interior. Localul este tare mic și îngrămădit, fiind ticsit cu produse. Observ că Pepper and Ginny este de fapt un hibid între bistro și magazin cu produse artizanale. 

Sunt înconjurată de rafturi cu paste, măsline, sosuri, pesto, caviar vegan, vinuri, bere, șampanie, chutneys, muștar, conserve, risotto, sosuri de roșii, chipsuri artizanale, ciocolată și bomboane. Însă, întocmai datorită dimensiunii și amabilității gazdei, am un sentiment de local privat, personal.

Chiar și din camera alăturată, vezi și auzi cum cele două femei pregătesc totul, într-o bucătărie mică, deschisă. Pe fundal, curge o muzică de jazz instrumental.

Pregătită pentru o experiență culinară nemaiîntâlnită 

Din meniu, îmi fac cu ochiul platoul antipasti și cel cu brânză. Le-aș încerca pe amândouă, dar decid să merg pe prosciuto vegan și să cumpăr câteva sortimente de brânză la pachet.

Îmi vine platoul mai rapid decât mă așteptam. Feliile de “carne” deschise la culoare aduc a parizer ca textură și au gust de pate de soia. Feliile de “prosciutto” sunt mai închise la culoare și sunt străbătute de dungi roz care imită grăsimea. Sunt savuroase, deși cam sărate până și pentru gustul meu. Noroc că le mai temperează pâinea cu măsline întregi, prăjită în ulei de măsline. “Salamul” de smochine te surprinde, căci nu are nicio legătură cu un salam clasic. Totuși, dulceața lui adaugă un nou gust farfuriei, echilibrând-o. 

În sfârșit, ajung și la brânză. La prima vedere, are o textură fermă, dar devine extrem de cremoasă odată ce o savurezi. Boabele de piper din ea dau o turnură neașteptată dacă le prinzi între măsele. Gustată separat, are caracteristicile necesare unei brânze maturate. 

Per total, platoul m-a lăsat cu un gust așa de sărat încât am nevoie să beau apă imediat după masă, ceea ce eu nu obișnuiesc. Înainte de a pleca, petrec vreo 5 minute încercând să aleg dintre multele feluri de brânzeturi vegane expuse în vitrina frigorifică.