Schlicht Vegan din Viena este nu doar vegan. Bucătarii gătesc cu ingrediente locale și regionale, încercând să minimizeze risipa și țintind spre zero waste. Așa că, atunci când am văzut că au un brunch fix în duminica ultimei mele zile în Viena, nu am ezitat.

De la cazare până la Schlicht Vegan fac mai bine de o oră pe jos, așa că decid să merg cu transportul în comun. Zona în care este situat restaurantul este în afara centrului vizitat de turiști, ceea ce înseamnă că este și mai liniștită. Perfect pentru finalul unei excursii cam obositoare, mă gândesc.

Ajung cu 10 minute mai repede decât ora începerii și constat că sunt prima sosită. Găsesc pe cineva înăuntru și mă poftește să iau loc. Aleg să stau la una dintre cele 4 mese de afară, puțin cam îngrijorată că ocup spațiul destinat pentru 4 persoane. Primesc meniul pentru băuturi, neincluse în brunch, și aleg o apă cu lavandă. Până ajunge, observ șervețelul alb din material textil, recipientele metalice elegante pentru sare și piper, precum și plăntuța suculentă zburlită, așezată într-un pahar, cu pietricele cărămizii și maronii la bază.

Câte antreuri încap pe o farfurie?

Apa minerala cu lavandă are un gust dulceag foarte subtil și miroase superb. Mă ridic de la masă și mă îndrept spre bufet, pentru a încerca din antreuri. Observ farfuriile albe, simple, precum și varietatea preparatelor: 

• sparanghel verde și alb, cel mai probabil crud sau cel mult tras la abur, apoi marinat în sos de căpșuni; o combinație surprinzătoare pentru mine, dar comună din ce văd pe internet; sosul are un gust intens dar simplu de căpșuni, dar nici că trebuia mai condimentat, ca să nu acopere complet gustul sparanghelului extrem de fraged; picățelele roșiatice mă fac să presupun că au adăugat sumac; o minunăție de combinație, care merită replicată acasă!
• pastă de cânepă m-a făcut să strâmb din nas inițial; am crezut că va avea un gust prea predominant de semințe de cânepă, ceea ce nu s-a adeverit; sigur mai conține și altceva, poate linte galbenă, poate și niște ceapă călită; este puțin cam sărată, dar gustoasă;
• linte cu roșii și castraveți murați, cubulețe; este deja a doua oară când întâlnesc lintea în salate reci de tip antreu în Austria și mă întreb de ce nu am gătit-o niciodată așa; este destul de banală ca gust, dar poate însoți de minune un alt preparat, completând cu gustul acrișor și valoarea nutrițională însemnată;
• cartofi fierți, cu chives și un strop de maioneză cu muștar, suficient cât să nu fie gras;
• antipasti – adică vinete, ardei galbeni și roșii, copți, plutind în cam mult ulei pentru gustul meu, fără vreun condiment interesant;
• buletă de orez cu curry, prăjită, foarte gustoasă;
• tarta cu ardei, adevărata surpriză din categoria antreuri; are un blat foarte subțire, nedospit, ardei galbeni tăiați fâșii, o brânză vegană tare gustoasă, plus condimente verzi, uscate; mă abțin din a mai lua o bucată, căci îmi dau seama că în ritmul ăsta voi exploda până la final; oricum, preferata mea din ce am gustat până acum.

La nivel de arome și combinații neașteptate, antreul se remarcă prin salata de sparanghel cu căpșuni și tarta de ardei. În rest, cred eu că preparatelor le-ar mai fi trebuit niște condimente ca să strălucească. 

Sparanghelul, vedeta supremă

Când au spus că valorifică ingrediente locale, nu au glumit. Acum, în luna mai, când îi vizitez, sparanghelul este vedeta. După salata cu căpșuni, vine rândul supei. O supă cremă de sparanghel alb, super cremoasă, dulce-acrișoară, puțin cam prea sărată. Are un gust interesant, pe care nu îl pot defini și nici identifica.

Întâlnesc sparanghelul și la felul principal. De data, acesta, pe cel verde, îmbrăcat în sos hollandaise, din lapte de soia, turmeric, muștar și ulei de măsline sau unt vegan. Îl completează bine salata simplă de cartofi fierți și pătrunjel.

Un pic cam forțat după atâtea feluri de mâncare, mă străduiesc să gust și din:

• tocănița de linte verde cu ceapă și morcov, care nu iese în evidență cu nimic
• niște paste cu ardei, cartofi și ceapă, o combinație pe care nu o prea înțeleg din punct de vedere nutrițional, dar nu am ce comenta din punct de vedere al gustului
• plăcinta cu varză roșie, care arată tare spectaculos, dar căreia îi lipsesc grav condimentele; simt doar un gust acrișor, potrivit cu aluatul.

Acum, după felul principal, aș îndrăzni să trag o concluzie referitoare la stilul de gătit al celor de la Schlicht Vegan. Ingredientele par de calitate, dar combinațiile sunt prea simple. De parcă nu au suficient curaj să mă surprindă prin arome inedite sau combinații îndrăznețe. Sau poate întocmai asta încearcă, să pună în evidență ingredientele, prin simplitate?

Să trecem la desert

Checul cu undă de cacao are o textură apropiată de pandișpan, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Prăjitura cu nucă este densă și cred că ar fi mers de minune cu o glazură peste. În pahar, am un aluat pufos, însiropat din belșug, împodobit cu sos de căpșuni, frișcă și o notă de prospețime, prin frunzulița de mentă. Textura și gustul îmi amintesc de savarină.

Cu stomacul burdușit, pun restul de chec într-un șervețel, cu gândul de a-l termina mai târziu. În ciuda simplității multor preparate, apreciez varietatea și valorile pe care Schlicht Vegan le promovează și le implementează. Și mă gândesc că nu ar fi rău deloc să avem un Schlicht Vegan în fiecare oraș.