Dintre toate restaurantele marcate pe Happy Cow ca fiind vegane sau cu opțiuni vegane în Ljubljana, Gaudi&Naan iese clar în evidență. Așa că îi dedic nu una, ci două mese în timpul șederii mele de o săptămână în capitala Sloveniei.

Gaudi&Naan este situat chiar în centru, dar într-o curte interioară ușor retrasă de la trotuarele destul de circulate de turiști și localnici pe biciclete. Te întâmpină terasa, cu mese și scaune din plastic, delimitate de multe ghivece mari cu plante naturale. E o zi ploioasă, așa că intru. După ce duce o comandă, chelnerul mă întâmpină și mă conduce spre o masă de 6 persoane, cu un separeu imaginar între în 2, respectiv 4 scaune. Nu jubilez că va trebui să mă concentrez să ignor conversația de lângă, dar era singura opțiune. Restaurantul este plin la ora 19, într-o seară de luni.

Chelnerul îmi aduce meniul și dispare. Pare contra cronometru. Dintre toate felurile principale, îmi atrag atenția coastele afumate și deduc greșit că ar veni alături de ceva risotto și niște chec cu tarhon. Ciudată combinație, mi-am zis, dar cum sunt topită după ciudățenii culinare, nu am ezitat. Nu îmi ia mult să aflu că ce am ales conține de fapt trei feluri diferite, de sine stătătoare, iar că ultimul este chiar desert. Bun așa, să ne îndopăm!

Supă, tocăniță sau risotto? 

Primul fel vine așa repede că nici nu am timp să notez detalii despre interior, așa cum obișnuiesc frecvent. Ričet este un fel de mâncare tradițional sloven, mă anunță ospătara care a preluat servirea. Este o supă groasă cu orz, care arată mai mult a tocăniță sau risotto. Varianta vegană conține fasole roșie, tofu, morcov și cartofi. Susanul negru presărat pe deasupra și frunzulițele de un verde crud despre care am presupus că ar fi iarbă de grâu contrastează frumos cu paloarea culorilor calde.

Încerc să gust. Mă ard. Este atât de fierbinte încât sunt nevoită să aștept câteva minute bune până să pot mânca. Îmi amintesc de fosta șefă de la restaurantul vegan la care am lucrat și obsesia ei pentru a încălzi mâncarea la o temperatură decentă. 

În timp ce plimb lingura prin farfurie, observ cât este de cremoasă, iar prima gură mi-o confirmă. Mă lovește un gust intens de afumat. Uau! Mă topesc după gusturi intense. Gust, pe rând, ingredientele. Deși nu are vreun gust deosebit, tofu este foarte moale și elastic. Poate ar fi mers condimentat și prăjit puțin pentru margini crocante? Orzul este fiert fix cât trebuie, astfel încât să nu devină o pastă, dar nici să nu fie al dente. Combinația este savuroasă mai ales datorită gustului afumat, dar aș fi îndrăznit să mai adaug un condiment. Tarhonul cred că ar fi completat de minune. 

În așteptarea felului principal

Am suficient timp între supă și felul principal încât să observ câteva detalii legate de amenajare. Din dreapta, mă veghează Budha și un elefant – ambele statuete. În spate, sunt două grupuri gălăgioase, unul de 8 persoane, altul de 6. Alte trei grupuri mai mici se bucură și ele de experiența culinară. Nu sunt în largul meu cu atâta zarvă, dar încerc să mă adun.

Restaurantul este foarte drăguț amenajat. Deși este la parter, forma curbă a tavanului amintește de o cramă. Pereții albi contrastează cu veiozele care spânzură din tavan, aliniate în linie, cu un fir negru conductor.

Mesele sunt cam urâte, din PAL, cu picior din metal. Scaunele par din cu totul alt set, de mai bună calitate, din lemn de culoare închisă, înveselite de pernele de un roz pal.

Efectul vizual și textura, mai presus de gust

De fiecare dată când îmi mai aduce un fel, chelnerul prezintă preparatul. De data asta, este vorba despre coaste din soia și sfeclă, cu oare comestibile din legume presate, alături de legume trase la tigaie. Pentru contrast, au folosit același susan negru și frunze ca la primul fel, ceea ce îmi indică o limitare în ingrediente și creativitate. Dar să gustăm.

Încerc să tai o bucată din coaste, cu tot cu os. Osul fals opune rezistență, iar după ce îl gust, renunț la ideea de a-l consuma. Este greu de mestecat și foarte sec. Mă concentrez pe carnea falsă. Cu un gust ușor afumat, are o textură elastică și se desprinde în fâșii exact precum originalul. Sunt impresionată. La nivel de gust, sosul barbeque face diferența.

Legumele trase la tigaie au rolul de a echilibra preparatul. Identific ciuperci, ardei verde, roșu și portocaliu, conopida, dovlecel și praz. Sunt cam uleioase pentru gustul meu și cred că ar fi fost mult mai potrivit un piure cu rozmarin alături de acele coaste. 

Tarhon în desert? Da, vă rog!

Vă mai amintiți checul cu tarhon al cărui rost nu îl înțelegeam inițial, când credeam că am comandat un singur fel de mâncare? Ei bine, este de fapt o felie de tort, al cărui blat conține tarhon. Peste, au desenat un zig-zag din sos de mango foarte aromat și au presărat zahăr pudră. Combinația este echilibrată, desertul decent, aș zice, deși nu ceva uau. Mi-aș fi dorit să simt tarhonul mai intens și poate nu ar fi stricat o cupă de înghețată.

Preparatele le-am însoțit de o kombucha răcoritoare, cu gust blând, dar interesant. Conține Sencha, yerba mate, zmeură și ghimbir. De pe etichetă aflu că a fost produsă de Isa, o persoană care a abandonat școala la 15 ani, ca să urmeze visul de a face kombucha.

Impresia finală despre Gaudi&Naan? Restaurantul este frumos decorat, servirea – foarte precisă și atentă, mâncarea – inedită și gustoasă, iar platingul de fine dining. Judecând după ce am comandat la prima vizită, poate nu aș reveni cu super entuziasm, dar tasting menu țipă că vrea încercat. Așa că Gaudi&Naan mai are un episod dedicat – citește aici.