În vacanța de iarnă, la trecerea spre 2026, decidem să pornim cu trenul într-o călătorie culinară în Viena și Munchen. Am planificat însă puțin cam târziu și nu mai prindem locuri la restaurantele vegane cu renume, cele puține deschise de sărbători. Cu toate acestea, găsim câteva locuri mai puțin celebre, dar cu preparate muncite și gustoase.
Veggiez, o primă oprire decentă, chiar dacă-i fast food
Cel mai puțin interesant ca opțiuni în meniu – lanțul de fast food Swing Kitchen. Mergem pentru cheesecake-ul mâncat ultima dată când am trecut prin Viena, dar pentru că nu-l mai au, plecăm fără să cumpărăm nimic. Tot fast food găsim și la Veggiez.
Încercăm steak și șnițel. Primul interesant ca textură și aspect, dar nu extraordinar ca gust. Șnițelul mult mai gustos, dar îmbibat cu ulei. Garniturile și sosurile cam meah.
Quinoa ar fi mers combinată cu ceva merișoare și semințe rumenite, iar cartofilor le-ar fi stat mai bine cu niște parmezan vegan pe deasupra.
Sosurile sunt cam grețoase, chiar dacă le-am ales cum trebuie – pentru șnițel avem herbs dip, iar pentru steak – sos de muștar cu portocale. Per total, nu-i rău, dar n-aș repeta.
Aș zice că merită 4 stele din 5 pentru experiență , căci mâncarea putea fi mai bună de atât.
Tau Vegan: varietate impresionantă, texturi uluitoare, gust intens
Mult mai impresionată sunt de Tau Vegan. Situat într-o zonă mai puțin populară a Vienei, restaurantul se remarcă inițial prin decoruri exterioare prea stridente, aș zice chiar fără gust. În interior, se păstrează același stil. Dar asta nu ne descurajează.
Meniul super generos ne dă bătăi de cap, căci am încerca de toate. Ne limităm totuși “doar” la o porție de creveți vegani, o supă cu găluște și două feluri principale.
Antreurile de la Tau ne trezesc apetitul cu arome și texturi neobișnuite
Supa este decentă, cu 3 găluște cu legume și tofu, destul de intense ca arome, care au și ridicat preparatul.
Creveți falși eu una aș tot mânca, nefiind asta prima dată. Textura lor este destul de gumoasă, aduce puțin a creveți, dar la gust ar fi avut nevoie de mai multă aromă de algă, ca să se apropie de ceea ce vrea să imite ca gust.
Oricum, piesele de rezistență sunt felurile principale: “curcan” din seitan, cu orez prăjit, respectiv “vită” din seitan, cu orez simplu. Când vin, aproape că nu-mi vine să cred. Nu-s două farfurii, ci două platouri, pline ochi. Mă gândesc imediat că vom face risipă. Dar gândul este înlocuit rapid de analiza felului vedetă – rața prăjită.
Rața vegană, o capodoperă culinară marca Tau Vegan
Felii de carne falsă, învelite într-un aluat crocant. La cum sunt aranjate pe farfurie, peste orezul prăjit, se pot observa fâșiile bine definite, de un cream pal. Ca textură și gust, mă cuceresc instant: “carnea” – extrem de fragedă, plină de arome marinadei în care s-a odihnit timp îndelungat. Crocănțeala de la exterior intensifică gusturile și variază senzațiile. Orezul prăjit cu legume este și el destul de aromat, căci am cerut versiunea cât de autentică se poate (iar nu cea moderată, în stil european).
Mă lasă cu gura căscată, așa că întreb din ce e făcută rața. Domnul care ne servește, care pare şi proprietarul, împărtășește neașteptat de multe secrete.
Trebuie să te gândești la seitan ca la un produs de patiserie, nu ca la preparat de bucătari. Trebuie să frămânți, să lași să se odihnească, apoi să frămânți iar. Abia apoi întinzi foile ca la foitaj și doar așa obții textura asta fragedă.
Se pare că, la începuturi, își făceau singuri rața. Dar pe măsură ce au crescut și aveau nevoie de multă rață vegană, au dat rețeta unor parteneri de business care acum o vând și ca produs gata de gătit.
Dar am vorbit atât despre rața asta că am lăsat baltă celălalt fel principal – vita.
Vită falsă, cu legume, completează experiența Tau Vegan
Pentru a mima bucățelele de vită, seitanul este de data aceasta rulat în bucățele mici, marinate cu siguranță pentru gust, apoi îmbrăcate într-un aluat și prăjite probabil în ulei încins. Aceste mici bucăți de vită falsă însoțesc o porție generoasă de legume trase la tigaie: dovlecei, conopidă, broccoli, ardei, ciuperci, morcov și germeni. Toate, într-un sos dulceag, umami, intens, specific asiatic.
Orezul simplu de lângă este corect gătit, dar îl cam lăsăm de o parte, căci ne chinuim două persoane cu porția de orez prăjit comandată împreună cu rața.
Per total, la Tau Vegan veți găsi feluri inovative, gusturi suficient de intense, texturi spectaculoase, o atitudine călduroasă și prețuri mai mult decât accesibile. La plating și aranjarea localului nu pot zice că mă dau pe spate, însă înțeleg că acesta este specificul. Aș zice că merită 4.5 stele din 5 pentru experiență (i-au tras în jos amenajarea spațiului). Sigur voi mai merge când mai trec prin Viena.








