Am făcut un obicei din a mânca la PlantEat /it/ când merg cu trenul la mare. După experiența cu sushi și coaste din porumb în 2023, acum mi-am propus să încerc tot ce este nou în meniul lor. Credeți că a meritat?

PlantEat /it/ a rămas la fel de șarmant, dacă se poate spune asta despre un restaurant. Ca design, este locul meu preferat dintre toate restaurantele vegane vizitate în Europa. Desigur, asta se datorează în special abundenței de plante, care te fac să te întrebi inițial dacă nu cumva ai nimerit într-o florărie. Ei bine, nu ești departe. Citește în recenzia anterioară care este povestea locului.

Anul acesta, întâmplarea face să fiu cazată chiar în Constanța, la 20 de minute de PlantEat /it/. Așa că trei zile la rând, după plaja de seară, poposesc la ei pentru cină. Ce apreciez este că, pe lângă felurile consacrate din meniu, experimentează cu diverse ingrediente în funcție de sezon. Altfel, ar fi plictisitor să tot revin.

Conopida BANG BANG: frumos, gustos, dar doar atât?

În prima zi comand conopidă cu ghimbir, usturoi, sos de soia și chilli. Au numit-o conopidă BANG BANG. Mă întreb dacă nu ar trebui să mai iau ceva în completare, căci din lista de ingrediente pare să lipsească elementul sățios. 

Conopida este foarte gustoasă, fără a fi spectaculoasă. Este îmbrăcată într-un sos dulce acrișor, care a ajutat la caramelizare. Pentru papilele mele, ghimbirul a fost în cantități prea mici, căci nu-l simt deloc. 

Decorul este asigurat de susanul alb și negru și de ardeii iuți, verzi, care contrastează cu nuanțele conopidei. La nivel de textură, aș putea zice că este gătită corect, pătrunsă, cu un element crocant pe margini.

Singura problemă pe care o identific este că nu mi se pare un preparat complet, mai ales raportat la preț. Simt lipsa unui ceva lângă – fie un orez, fie un piure. 

Crochete aurii: confort culinar cu un strop de iuțeală

După ce dau gata jumătate din preparatul anterior, cer niște crochete de brânză și cartofi. Nu sunt marcate ca noutate în meniu, dar am simțit nevoia de o completare pentru conopidă.

Primesc niște batoane rumenite frumos la exterior, dar un pic prea cremoase în interior, pentru gustul meu. Cred că niște făină le-ar fi putut face mai pufoase. 

Crochetele vin pe un pat de rucola, cu un zig-zag de sriracha maio peste și câteva fire spectaculoase de micro-ierburi de mazăre. Maioneza aceasta portocalie este recurentă în meniul lor, dar pentru mine este prea iute, așa că o dau la o parte, pe cât posibil.

Combinația de conopidă cu crochete este una reușită. Nu aș fi avut nevoie de patru batoane, așa cum vin în porția marcată la secțiunea Bites din meniu. Dar aș adăuga clar două bulete lângă conopida BANG BANG, pentru un preparat ceva mai rotund.

Lasagna – reinterpretarea unui fel consacrat

A doua seară comand lasagna. Are o sumedenie de ingrediente, conform meniului. Iar așteptările mele sunt mari, căci am gătit recent o rețetă excelentă din cursul de bucătărie la care particip – lasagna cu seitan făcut în casă. Abia aștept să le compar.

Lasagna de la PlantEat /it/ lasă puțin de dorit la nivel de aspect. Încerc să o pozez din toate unghiurile posibile, dar pe cameră arată și mai neapetisant decât în realitate. Din experiența de lucrat într-un restaurant plant-based, am descoperit că soluția poate veni din gătirea ei în vase ceramice mici, cât o porție. Dar să trecem la gust.

Prima gură îmi inundă simțurile cu cimbru. E suficient de puternic încât să nu mai simt nimic altceva. Dar mai insist. 

În loc de carnea tocată din ragu-ul omnivor, au folosit soia, condimentată cu cimbru, oregano, foi de dafin și sos de soia. La nivel de textură, nimic deosebit.

Printre foile de lasagna bine pătrunse de sosul bechamel, s-au strecurat și niște felii de zucchini. Aduc o notă mai fresh preparatului și totodată o textură diferită. 

Sosul de roșii de dedesubt este răcoritor și plin de umami, constrastând interesant cu lasagna caldă. 

Pe deasupra, ca decor, au folosit un înlocuitor de parmezan, cel mai probabil pe bază de migdale. Plus o frunză de busuioc, care dă frumos în poze.

Aș zice că este un fel onest, sățios, dar nu spectaculos. Nu l-aș comanda a doua oară.

Arancini cu cartof dulce și maioneză picantă

În a treia zi consecutivă la PlantEat /it/, mă încăpățânez să încerc Arancini, deși este marcat ca preparat picant, iar toleranța mea este minimă. Întreb dacă se poate face mai puțin iute. După o vizită la bucătărie, chelnera îmi spune că nu. Dar măcar sosul separat? După a doua verificare, primesc un nou refuz. Preparatul poate veni doar așa cum a fost conceput. Nu-mi cade prea bine, dar probabil nici lor insistența mea. Totuși, comand.

Primesc 3 bulete de arancini, pe un pat de sos. Chelnera precizează că nu au mai adaugat sosul de pe deasupra, care ar fi fost cel mai iute. De asemenea, îmi aduce o farfurie suplimentară, în caz că vreau să le mut din sosul de la bază. Ceva îmi dă cu virgulă în abordare, dar nu mai spun nimic.

Testez întâi sosul. Pare moderat de picant, dar nu îmi dau seama cu ce este. Verific în meniu. Nduja, tradițional un mezel tartinabil picant din Italia, acum în varianta vegană. 

Tai un arancini. Învelișul opune niște rezistență, căci este foarte crocant. Înauntru, observ orezul colorat cu turmeric și bucățelele de cartof dulce. Textura din interior este una cremoasă, în contrast plăcut cu exteriorul.

Consultând lista de ingrediente, rămâne un mister unde au folosit șalotele, untul, vinul și portocala. În arancini sau în sos? Suspin de asemenea după salvia crocantă, pe care nu am găsit-o pe farfurie, deși era menționată în meniu. 

Observ deopotrivă că preparatul este cam sărac în proteine, așa că fabulez la niște ciuperci Enoki în combinație cu un sos de brânză albastră, care să înlocuiască acel Nduja picant. Mă trezește însă desertul.

Ce arome fac dintr-un desert bun – unul de neuitat?

La fel ca la felurile principale, îl aleg la desert pe cel marcat ca noutate: budincă, servită cu înghețată. În primă fază, mă duc cu gândul la budincile clasice, gelatinoase, prin urmare îmi dă cu virgulă faptul că o combină cu înghețată. 

Scap din vedere însă că budinca la care fac ei referire este Toffee sticky pudding, un desert tradițional englezesc. Arată apetisant, iar la gust este demențială. 

Budinca în sine este destul de pufoasă, ca un pandișpan mai dens, prin care găsești pe alocuri ceva cremos – poate curmale? Pe deasupra, are ca o glazură pe care o bănuiesc a fi caramelul din rețetă.

Gustul pe alocuri sărat se îmbină cu dulceața caramelului, temperată însă de amăreala subtilă a înghețatei de cacao. Înghețată albă, probabil de vanilie, vine să echilibreze contrastele puternice, cu un gust dulceag blând.

La nivel de texturi, este iarăși festin. Aluatul pufos este acompaniat de caramel și înghețata cremoasă, iar migdalele și niște faguri falși, probabil din zahăr, completează excepțional, adăugând elemente crocante în desert și un mare plus la nivel vizual.

Remarc de asemenea jocul la nivel de temperaturi: budinca este caldă, înghețata – rece. Încă nu îmi vine să cred ce combinație reușită, din toate punctele de vedere! 

Analizând recenziile de până acum, pot spune că este desertul meu preferat, chiar comparând și cu altele foarte reușite din Frankfurt, Bruxelles și Viena – pe care vă invit să le descoperiți în continuare: Tonka (Frankfurt), Verdo (Bruxelles) și Swing Kitchen (Viena).